Ceea ce se intampla astazi este absolut fascinant din punct de vedere al intelegerii lumii inconjuratoare. Iata un extras dintr-o conferinta a unui savant contemporan pe numele sau Robert Lanza despre notiunea de biocentrism.
 
 
Nu ştiu alţii cum sunt, însӑ eu mi-am pus întrebӑri de mic copil despre lume şi viaţӑ, adevӑr şi minciunӑ, sens şi nonsens, iar atunci când nu mi-am pus întrebӑri fundamentale, m-am bucurat sӑ contribui la contruirea de sensuri pentru mine personal sau pentru cei din jurul meu. Ca sӑ obţin rӑspunsuri, uneori am aşteptat ani în şir.  

Astӑzi am mai avut o revelaţie. Nu ştiu exact ce se întâmplӑ, dar mi se pare cӑ ne apropiem de o schimbare majorӑ. Este o schimbare care pare sӑ vinӑ pe mai multe planuri – personal, colectiv dar mai ales spiritual.

În legӑturӑ cu aceastӑ schimbare, vӑ propun sa urmariţi înregistrarea conferinţei lui Nassim Haramein despre Geometria Sacrӑ şi Teoria Câmpurilor Unificate. Eu unul am fost impresionat de argumentaţiile lui.
 
 
Picture
De ceva vreme, sӑ tot fie vreo 15-20 de ani, mӑ gândesc la motivele pentru care se întâmplӑ diverse lucruri. Recunosc, istoria nu mi-a plӑcut atât de mult încât sӑ mӑ consider un soi de specialist în aşa ceva. Însӑ, citind istoria şi trecând prin şcoalӑ, ca fiecare, nu am putut sӑ înţeleg de fel de ce s-au omorât oamenii între ei din cele mai vechi timpuri pânӑ astӑzi. E o naivitate pe care mi-o asum.

E clar cӑ oamenii s-au omorat între ei pentru a obţine avantaje, pentru a putea sӑ exploateze mai uşor resursele naturale din diverse locuri populate de alţi oameni. Exploatarea resurselor naturale este un subiect la fel de bun şi astӑzi dacӑ ne uitӑm doar la ce se întâmplӑ la noi în ţarӑ, ce conflicte de idei şi de forţe au loc pentru aur sau pentru gazele de şist. Dar exploatarea resurselor naturale nu este şi nu a fost totul. 

Resurse la fel de importante sunt resursele umane. Mai mult sau mai puţin educate, resursele umane reprezintӑ astӑzi o mizӑ la fel de importantӑ ca şi resursele naturale, cu deosebirea majorӑ cӑ mecanismele de exploatare a resurselor umane folosite la nivel global sunt mult mai subtile decât cele folosite pentru exploatarea suratelor lor naturale. Resursele umane, dincolo de absurditatea etichetei, cu cât sunt mai educate, cu atât sunt mai atractive pentru companiile multinationale.

Dacӑ de-a lungul istoriei, pentru a exploata cât mai mult resursele naturale, s-au planificat rӑzboaie soldate cu pierderea a milioane de vieţi omeneşti, exploatarea resurselor umane s-a facut oarecum similar. Astӑzi, în ceea ce priveşte resursele umane, rӑzboaiele sunt mult mai subtile şi se duc mai mult la nivel psihologic sau de imagine.

Ce nu am reuşit eu sӑ înţeleg este dacӑ aceste rӑzboaie pentru exploatarea resurselor naturale sau umane au avut şi au în continuare ca unic scop doar îmbogӑţirea unei elite devenite între timp globale. Oricum am încerca sӑ privim lucrurile, cu cât ne repoziţionӑm mai bine faţӑ de realitatea imediatӑ şi ne ridicӑm pentru a privi lucrurile cu o uşoarӑ detaşare, nu putem sӑ nu remarcӑm faptul cӑ suntem nişte vietӑti foarte mici în raport cu planeta pe care trӑim şi implicit cu universul. Suntem în general mici, mulţi, lacomi şi predictibili. E drept cӑ o asemenea perspectivӑ asupra lucrurilor simple este discutabilӑ…

Unde vreau sa ajung cu aceste consideraţii ?! Ei bine, fiind atât de mici în raport cu universul (atât de mici încât putem sӑ ne considerӑm chiar manifestӑri ale universului), dacӑ privim universul dintr-o perspectivӑ sistemicӑ şi dacӑ acceptam faptul cӑ rostul nostru aici nu este sӑ exploatӑm cât mai eficient resursele naturale sau umane, vrând-nevrând ajungem la concluzia cӑ singura explicaţie plauzibilӑ a rostului nostru este aceea cӑ trebuie sӑ evoluӑm cӑtre un nivel mai ridicat de conştiinţӑ individualӑ sau colectivӑ. Puse in balanţӑ, atingerea unui nivel mai ridicat de conştiinţӑ şi exploatarea resurselor naturale sau umane sunt douӑ lucruri complet diferite. Mergând mai departe cu acest raţionament, dintr-o perspectivӑ la fel de sistemicӑ, întrucât în ultimele câteva mii de ani, aşa cum ştim din cӑrţile de istorie, ne-am cam omorât unii pe alţii pentru diverse beneficii mai mult sau mai puţin iluzorii, în zilele noastre din ce în ce mai mulţi oameni încep sӑ plece din sistemul global de exploatare a resurselor catre experienţe de ordin personal, de înţelegere a vieţii, a universului, a rostului nostru în aceastӑ lume. 

Iar ideea la care am vrut sӑ ajung urmând acest raţionament eminamente nonlinear este cӑ dacӑ în ultimii 15-20 de ani m-am tot gândit de ce s-au omorât oamenii intre ei, ei bine, concluzia la care am ajuns este aceea ca toate razboiele pentru exploatarea resurselor naturale sau umane au fost planificate şi executate de forţe retrograde pentru a împiedica evoluţia acestei specii cӑtre un nivel mai înalt de conştiinţӑ colectivӑ. Motivul, într-o postare viitoare...

Iar pentru o şi mai bunӑ argumentaţie în acest sens, recomand materialul ‘
Our History Is Not What We Think’, disponibil pe youtube. 



 
 
Picture
Editorial publicat in ziarul ZIUA, pe 3 mai 2004.

Traiesc intr-o tara in care oamenii nu mai au ce sa-si spuna. Pentru ei nu mai exista decat amintirile si bascalia. Au devenit agresivi, fiecare isi urmareste doar interesul personal, iar colturile gurii li s-au lasat a tristete. Oamenii printre care traiesc eu se plimba pe strazile pe care si voi mai circulati cateodata. Ii mai vedeti uneori din goana masinilor cu girofar cum se preling ca niste umbre pe trotuare, printre baltoace sau printre gropi. Ii mai distingeti ca pe niste corpuri animate, dar nu simtiti nimic fata de ei. Muti, adusi de spate, cu privirile pierdute, ii puteti contempla in statiile de autobuz sau de tramvai, cautand cu privirea ceva ce nu mai vine. In autobuze se inghesuie la fel cum se inghesuiau acum 14 ani. Nu-si vorbesc. Stau unii intr-altii, lipiti atat de strans incat si-ar putea simti reciproc caldura, insa sunt prea inchisi in propriile minti ca sa isi mai dea seama de asta. Concetatenii mei merg dis-de-dimineata la slujbe, daca au norocul sa aiba asa ceva, aglomereaza strazile fie in autobuze, fie in tramvaie, fie in masinile personale, ofteaza, tac, se injura sau gesticuleaza, si, pe zi ce trece, devin mai ingandurati, mai nervosi, mai singuri. Traiesc intr-o tara cu 22 de milioane de oameni singuri.

Tara in care traiesc eu se numeste Romania. Locuitorii ei se numesc romani. Romanii pe care eu ii cunosc au uitat sa mai zambeasca. Fie sunt tristi, fie rad isteric. Romanii cu care ma intalnesc eu par a-si duce crucea catre ziua de maine, nicidecum a trai fericiti in tara lor. Romania pe care o desenati voi prin programele de divertisment sau prin discursurile eclatante despre viitorul european si alte asemenea abstractiuni este o Romanie cu care romanii nu au de-a face, este o Romanie ipotetica, o tara in care nu locuieste nimeni, si nici nu se afla pe vreo harta. Locuitorii reali ai Romaniei reale nu se plimba in masini cu girofar, nu reprezinta pe nimeni la simpozioane sau conventii, au o existenta modesta si sperante care abia palpaie. Ei nu mai cred nici in realitatea televizata, nici in institutii, nici in functionari publici, si mai oriunde se duc sunt intampinati cu raceala, cu agresivitate, de parca ar fi niste infractori. Romanii de langa mine au repulsie fata de politicieni, iar dupa 14 ani de demagogie nu mai cred nici in democratie, nici in mecanismele ei, iar a vota li se pare o pierdere de vreme.

S-a spus despre cei care nu au venit la vot ca se impart in trei categorii: indiferentii, nesimtitii si dezamagitii. Din Romania reala, din mijlocul strazii, se vede altceva. Nu exista nici indiferenti, nici nesimtiti. Dezamagirea e atat de mare, incat oamenii nu au venit la vot pentru ca nu au avut incredere ca votul lor nu o sa fie alterat artificial. Satui sa tot fie tratati ca o masa amorfa, oamenii au preferat sa
stea acasa, in ciuda campaniei mult prea agresive care ii chema sa voteze cu "Da". Mai grav este ca, dincolo de respingerea politicului, s-a format si un reflex de neincredere fata de televiziune. Televiziunea ca instrument de manipulare, folosit doar cand trebuie, a inceput sa emita in gol, fara efect.

Milioanele de oameni singuri au ramas la fel de singuri si dupa marea demitere a ministrilor corupti. Cu toata demiterea lor, strazile au ramas la fel de proaste, salariile la fel de mici, frigul din case la fel de aspru, iar foamea la fel de mare. Mai lipseste frica din acest tablou pentru a ne intoarce cu 14 ani in urma, intr-o zi de Craciun.

Acum 14 ani, nimeni nu si-a inchipuit ca dupa disparitia lui Ceausescu va ajunge sa traiasca singur intr-o tara de oameni singuri.


 
 
Picture
Editorial publicat in ziarul ZIUA, pe 3 mai 2003

Am un prieten care si-a fondat o agentie de stiri. Pasiunea lui e sa inceapa ziua cu vesti care sa-l faca sa se simta bine. M-am molipsit si eu de la el, incat ma opresc sa-l salut dimineata, inainte sa ajung la serviciu. L-am intreabat ce i-a venit cu chestia asta. Cum adica stiri inventate? Ce, astea oficiale nu sunt bune? Mi-a raspuns prin niste stiri inventate pe loc. "Premierul Adrian Nastase a declarat ca este preocupat de atitudinea functionarilor publici fata de cetateni". Sau: "Ministrul Octav Cozmanca a dispus introducerea unui program de re-educare a functionarilor publici". Sau: "Presedintele Ion Iliescu s-a aratat mahnit de disputele dintre Primarul General al Capitalei si consilierii PSD, propunand renuntarea la certuri, concentrarea pe astuparea gropilor din carosabil si marcarea benzilor de circulatie". Sau: "Deputatii au hotarat de comun acord sa formuleze un proiect de lege pentru schimbarea procedurilor dupa care functioneaza justitia romana si pentru abordarea sistemului american, cu jurati". Sau: "Ministrul Justitiei, Rodica Stanoiu, a afirmat ca pe viitor se va elimina imbulzeala din salile de judecata si se va trece la ordonarea actului de justitie".

Acestea sunt doar cateva din stirile pe care amicul meu le inventeaza. Ma amuza de fiecare data
sa-l ascult dimineata debitand tot felul de informatii credibile, normale, dar ireale. Dar ce e mai interesant este ca vreo trei posturi de televiziune s-au interesat de agentia stirilor inventate si i-au propus o colaborare pe timpul verii. Toate cele trei posturi de televiziune intentioneaza scoaterea
emisiunilor radiofonice din grila de vara, renuntarea la divertismentul prostesc si introducerea stirilor inventate.

Iar ca informatie de ultima ora primita de la agentia amicului meu, BNR a dat publicitatii valoarea rezervelor valutare, aflate la un maxim istoric dupa ultima scumpire a carburantilor. Ah, era sa uit. Amicul mi-a spus un secret. Dar pentru ca imi respect cititorii, nu pot sa-l pastrez. Ei bine, mi-a spus ca absolut toate stirile oficiale... sunt inventate. Iar raspunsul la intrebarea "de ce?" a fost simplu si franc - pentru ca oamenii nu le comenteaza. Am ramas pe ganduri si i-am dat dreptate pana la urma. Pai e normal sa nu stii ce motive sa mai gasesti pentru a scumpi carburantii si utilitatile, iar veniturile medii sa ramana la niste valori egale cu costul intretinerii lunare la bloc? Parca s-ar institutionaliza coruptia.
Parca ajung sa cred ca nu numai stirile astea sunt inventate, ci si politicienii, partidele, parlamentarii, guvernul, apa calda, Dinescu sau Tuca sunt niste proiectii pe ecranul televizorului, niste imagini care te ametesc, facandu-te sa sari de la una la alta si sa uiti esentialul. Anume ca dumneata, stimatul cetatean care nu conteaza, esti foarte util cand e vorba de negocieri. Cu cat sunt mai multi cetateni care nu conteaza, cu atat se aduna mai multe fonduri de la UE si se ridica nivelul de trai din Romania. Pai se construiesc niste vile in Bucuresti, de ramai mut. Ori si vilele, ca si stirile, sunt doar niste inventii?! La asta n-am cum sa raspund. Parca ma vad fondandu-mi propria agentie de stiri inventate si devenind patron. Uite-asa, peste noapte, ca si cum as adera niste la structuri europene, ca si cum as negocia capitole si capitolase, ca si cum azi as fi la Bruxelles, maine la Washington, poimaine la Copenhaga, iar in weekend as dormi in patul meu de acasa, obosit, dar fericit ca am facut ceva pentru tara.

Ramane sa mai reflectez la ideea stirilor inventate. Pentru o invetie, am nevoie de un brevet, insa pentru a obtine brevetul, imi trebuie un fel de OSIM neoficial, o chestie care sa ma autentifice. De-asta zic, e nevoie de mai multe initiative de-astea, e nevoie de mai multe comentarii asupra aglomeratiei si dezordinii de pe strazile si din casele Romaniei. O sa revin cu amanunte despre ce mi-a mai trecut prin cap pe tema asta. Oricum, recitind ce am scris, imi vin in minte Jules Verne si codurile sale. Oare peste textul asta va pune cineva o grila din care sa extraga mesajul secret?



 
 
Picture
Nu înţeleg nimic din televiziune, nu înţeleg nimic din politică, nu înţeleg nimic din atitudinea funcţionarului public, nu înţeleg de ce trebuie să fiu furat de toată lumea dacă nu sunt atent, nu înţeleg de ce am devenit paranoic.

Nu înţeleg de ce sunt bombardat cu ştiri şocante. Nu înţeleg de ce văd pe stradă aceleaşi figuri speriate, de parcă cineva ascuns i-ar pândi şi numai o fracţiune de secundă îi desparte de inevitabilul sfârşit. Şi se văicăresc şi gesticulează şi blochează şoselele, pentru că înţeleg esenţa - nu le mai dă nimeni nimic pe gratis.

Trăiesc printre oameni care au uitat să mai zâmbească. Şi dacă ar zâmbi, dacă am presupune prin absurd că toată ceaţa asta s-ar risipi, tare mi-e teamă că toate figurile ar zugrăvi nişte grimase...

E o toamnă plumburie peste zona asta de Europă. Mă uit în jur şi văd că totuşi, la noi mai sunt cât de cât nişte lucruri stabile. Dar oamenii sunt preocupaţi, măcinaţi de griji şi de nevoi, bombardaţi, înnebuniţi de un haos mediatic şi juridic... De parcă ar exista un adevăr ascuns, care nu trebuie observat, şi pentru asta e nevoie de un întreg arsenal de diversiune.

Încerc să mă detaşez de toată priveliştea şi să privesc lucrurile de sus. Dar nu pot distinge mare lucru. Şi ceva-ceva se înfiripă în capul meu: ori am nevoie de ochelari, ori ceaţa asta e produsă de o maşinărie diabolică...

 
 
Picture
Articol publicat in revista DILEMA, Nr. 119, 21-27 aprilie 1995


Ca sӑ poatӑ fi vorba de o «clasӑ de mijloc» este necesarӑ o structurӑ cât de cât stabilӑ faţӑ de care sӑ se realizeze raportarea. La ora actualӑ e greu de spus dacӑ în ţara numitӑ România existӑ o structurӑ socialӑ stabilӑ. Şi cum toate organizӑrile sociale
cunoscute de omenire de-a lungul timpului s-au bazat pe structuri piramidale,
m-aş referi puţin la piramida ierarhicӑ a societӑţii româneşti.

La noi, piramida aratӑ cumplit. O oarecare limpezime de strucurӑ se distinge în zona de convergenţӑ a muchiilor laterale. Acolo avem un preşedinte, apoi, sub el, un prim-ministru şi, mai jos, un guvern. Apoi însӑ, dacӑ privim cӑtre baza construcţiei… e greu de spus pe ce se sprijinӑ elita.

Unul dintre marile efecte ale piramidei lui Keops (Marea Piramidӑ) este accelerarea procesului de deshidratare asupra corpurilor vii situate intr-o zonӑ la 1/3 de bazӑ şi 2/3 de vârf, pe linia înӑlţimii. Printr-o paralelӑ absurdӑ, pe aceeaşi linie a înӑlţimii, mai sus de 1/3 faţӑ de bazӑ s-ar situa ceea ce ar putea fi denumitӑ, pe scara socialӑ, clasa de mijloc. 
 
Edificiul piramidal sub care este claditӑ structura actualӑ de conducere a statului seamӑnӑ mai degrabӑ cu un cotor de mӑr din care, dupӑ ce ai muşcat cu poftӑ, a mai rӑmas doar o pӑrere. Poate cӑ, iniţial, mӑrul a fost roşu, cӑrnos şi… foarte gustos. Acum… e doar un
cotor. Cele douӑ bucӑţi din fruct (ceea ce a mai rӑmas din fruct) se unesc printr-o zonӑ foarte subţire, caracterizatӑ prin aceea cӑ încӑ mai adӑposteşte seminţele fructului. Dar, dacӑ îl mişti puţin, se duce totul de râpӑ… Acolo, la nivelul seminţelor, se aflӑ clasa de mijloc. Din rândurile ei se ridicӑ cei care vor conduce mâine ţara. Cei care vor urca vârful spre ierarhie, cei care vor încerca sӑ refacӑ piramida din cotorul de mӑr. Aceştia au puţine şanse sӑ reuşeascӑ în avântul lor. Asta pentru cӑ legile nu sunt aceleaşi pentru toţi, iar sus, la vârf, legile practic nu se aplicӑ.

Într-un stat normal (nu-i spun «de drept»…), clasa de mijloc ar defini categoria celor care au studii medii şi trӑiesc în condiţii decente de pe urma unei munci cinstite. La noi… e greu de spus.

Sistemele informatice, ca o sintezӑ a cunoştinţelor cӑpӑtate de oameni de-a lungul istoriei, sunt bazate pe sisteme arborescente. O structurӑ arborescentӑ va conduce în final la o formӑ piramidalӑ. Dar asta se va întâmpla atunci când normalitatea va deveni lege.
Numai atunci va putea fi vorba şi de o «clasӑ de mijloc»…

Pânӑ una-alta,tradiţia va învinge. În sensul cӑ unii vor continua sӑ dea rӑspunsuri şi, eventual, soluţii, iar alţii se vor preface cӑ nu le
observӑ.

Ce sӑ-i faci ?! E carnaval!