Mi-a zis ca sunt lesinat! Ca ma dau lovit. C-o fi, c-o pati! Ca l-am lasat în pace pe Gargaral desi el merita una dupa ceafa. Ca iau palme peste ochi prea usor si uit sa ma opresc din întors obrazul. Ca sunt un gonflat balonat. Dar asta cu lesinatul a pus capac la toate!
Am iesit la suprafata. Mi-am umplut plamânii cu aer. Am plutit câteva ceasuri. Patagonia era la orizont cu stâncile ei colturoase. Vasul lui Pitoskin - ancorat la câteva leghe de tarm. M-am apropiat de el. Nu se auzea nici tipenie. Soarele cazuse în spatele colinelor.
Apa clipocea misterios. M-am cocotat pe punte, m-am târât, m-am rezemat de catarg. Nici o miscare. Vasul a început sa se clatine. Valurile cresteau, iar oceanul vuia. Devenea riscant sa ramân la bord. Asa ca am plonjat din nou în abis. Aveam rezerve de oxigen. Am trecut pe sub Patagonia. Am intrat în canalele care duc la Pol. Am cotit spre Beaubourg. "Dead in the water" scria deasupra pontonului de la intrarea în Beaubourg. Am iesit cu greu din apa. Eram extenuat. Tunarii trageau salve catre larg. Macelarul dadea la toata lumea fripturi de urakama.
Meduza meduzelor ma astepta pe o bicicleta argintie. Tipa dintr-o trompeta lunga. Cu o mâna tinea de ghidon, iar cu cealalata butona trompeta. Nu mai auzisem niciodata o asemenea muzica. De parca toti cocotierii începusera sa fredoneze dupa notele iesite din gura Meduzei.
Când a trecut pe lânga mine, s-a oprit din pedalat. M-a luat dupa gât. Mi-a zis ca ma pretuieste. Ca-i sunt drag. Ca stia ca vin. A zis sa mergem la crama lui. Am mers. Crama era în vârful dealului. De sus se vedea portul si oceanul încremenit. Meduza a descuiat niste lacate grele si am intrat în pivnitele secrete. Mirosea a transpiratie de viking. M-a pus sa aleg licoarea. Am turnat un vin rosu ca sângele în niste pocale de lut. Am ciocnit. Nu vorbeam niciunul. Beam si ne priveam. Meduza avea niste ochi ca niste burghie. A tras de un odgon spânzurat de tavan si s-a deschis o usa. A intrat o femeie frumoasa. S-a apropiat de mine. Mi s-a asezat în poala. M-a sarutat apasat pe gura. I-am prins sânii în palme si i-am întors sarutul. Limbile ni s-au împletit într-un dans ametitor. Mi-a smuls hainele si m-a rasturnat într-un jilt din lemn negru. As spune ca am patruns-o pana la lacrimi, dar as minti. Ea m-a patruns pe mine. M-a posedat acolo, vreme de câteva ore, fara încetare. Nu simteam oboseala. Nu simteam decât placere. O placere ca nici o alta placere. Miscarile ei erau ca zborul pasarii de foc. Am vazut multe figuri în timp ca ma poseda, am întâlnit prieteni vechi, am stat la masa cu oameni dragi pe care nu i-am vazut niciodata. La final, am ramas numai cu Meduza. Pe ea n-o vazusem în timp ce. Nu stiu unde plecase. Am ramas doar noi doi si în fata mea o ceasca de cafea. Meduza ma privea într-un anumit fel.
Cafeaua avea o aroma îmbietoare.
Am iesit din beciurile racoroase cu un sentiment de putere nesfârsita. Aveam un plan. Aveam un traseu exact de parcurs. Trebuia sa ma rafuiesc cu Gargaral, cu Prihan, cu Pehlival. Chiar cu toti deodata. Era noapte când am ajuns înapoi în portul din Beaubourg. Pe cer explodau jerbe de artificii. Oceanul se unduia majestuos. Stelele se presarau pe luciul apei aratându-mi calea.
Meduza îsi luase din nou trompeta si cânta. Rasunau dealurile de cântecul ei. Tunarii nu se opreau din tras salve de tun. Macelarul strângea carnea de urakama pe care nu apucase s-o împarta si o dadea celor de la Crucea Rosie. În larg am vazut un vas care se apropia de tarm. Dupa silueta am ghicit nava lui Pitoskin. Am privit-o din nou
pe Meduza meduzelor, care se îndeparta cântând pe bicicleta argintie. Îmi facea cu mâna fara sa se uite la mine. M-am aruncat în apa si am înotat spre Pitoskin. Trebuia sa punem la cale demascarea lui Gargaral.
Cerul se strânsese deasupra Beaubourgului ca o pâlnie magica.
Am iesit la suprafata. Mi-am umplut plamânii cu aer. Am plutit câteva ceasuri. Patagonia era la orizont cu stâncile ei colturoase. Vasul lui Pitoskin - ancorat la câteva leghe de tarm. M-am apropiat de el. Nu se auzea nici tipenie. Soarele cazuse în spatele colinelor.
Apa clipocea misterios. M-am cocotat pe punte, m-am târât, m-am rezemat de catarg. Nici o miscare. Vasul a început sa se clatine. Valurile cresteau, iar oceanul vuia. Devenea riscant sa ramân la bord. Asa ca am plonjat din nou în abis. Aveam rezerve de oxigen. Am trecut pe sub Patagonia. Am intrat în canalele care duc la Pol. Am cotit spre Beaubourg. "Dead in the water" scria deasupra pontonului de la intrarea în Beaubourg. Am iesit cu greu din apa. Eram extenuat. Tunarii trageau salve catre larg. Macelarul dadea la toata lumea fripturi de urakama.
Meduza meduzelor ma astepta pe o bicicleta argintie. Tipa dintr-o trompeta lunga. Cu o mâna tinea de ghidon, iar cu cealalata butona trompeta. Nu mai auzisem niciodata o asemenea muzica. De parca toti cocotierii începusera sa fredoneze dupa notele iesite din gura Meduzei.
Când a trecut pe lânga mine, s-a oprit din pedalat. M-a luat dupa gât. Mi-a zis ca ma pretuieste. Ca-i sunt drag. Ca stia ca vin. A zis sa mergem la crama lui. Am mers. Crama era în vârful dealului. De sus se vedea portul si oceanul încremenit. Meduza a descuiat niste lacate grele si am intrat în pivnitele secrete. Mirosea a transpiratie de viking. M-a pus sa aleg licoarea. Am turnat un vin rosu ca sângele în niste pocale de lut. Am ciocnit. Nu vorbeam niciunul. Beam si ne priveam. Meduza avea niste ochi ca niste burghie. A tras de un odgon spânzurat de tavan si s-a deschis o usa. A intrat o femeie frumoasa. S-a apropiat de mine. Mi s-a asezat în poala. M-a sarutat apasat pe gura. I-am prins sânii în palme si i-am întors sarutul. Limbile ni s-au împletit într-un dans ametitor. Mi-a smuls hainele si m-a rasturnat într-un jilt din lemn negru. As spune ca am patruns-o pana la lacrimi, dar as minti. Ea m-a patruns pe mine. M-a posedat acolo, vreme de câteva ore, fara încetare. Nu simteam oboseala. Nu simteam decât placere. O placere ca nici o alta placere. Miscarile ei erau ca zborul pasarii de foc. Am vazut multe figuri în timp ca ma poseda, am întâlnit prieteni vechi, am stat la masa cu oameni dragi pe care nu i-am vazut niciodata. La final, am ramas numai cu Meduza. Pe ea n-o vazusem în timp ce. Nu stiu unde plecase. Am ramas doar noi doi si în fata mea o ceasca de cafea. Meduza ma privea într-un anumit fel.
Cafeaua avea o aroma îmbietoare.
Am iesit din beciurile racoroase cu un sentiment de putere nesfârsita. Aveam un plan. Aveam un traseu exact de parcurs. Trebuia sa ma rafuiesc cu Gargaral, cu Prihan, cu Pehlival. Chiar cu toti deodata. Era noapte când am ajuns înapoi în portul din Beaubourg. Pe cer explodau jerbe de artificii. Oceanul se unduia majestuos. Stelele se presarau pe luciul apei aratându-mi calea.
Meduza îsi luase din nou trompeta si cânta. Rasunau dealurile de cântecul ei. Tunarii nu se opreau din tras salve de tun. Macelarul strângea carnea de urakama pe care nu apucase s-o împarta si o dadea celor de la Crucea Rosie. În larg am vazut un vas care se apropia de tarm. Dupa silueta am ghicit nava lui Pitoskin. Am privit-o din nou
pe Meduza meduzelor, care se îndeparta cântând pe bicicleta argintie. Îmi facea cu mâna fara sa se uite la mine. M-am aruncat în apa si am înotat spre Pitoskin. Trebuia sa punem la cale demascarea lui Gargaral.
Cerul se strânsese deasupra Beaubourgului ca o pâlnie magica.