Buldozerele nu iartă nimic. Uriaşe edificii din piatră, lăcaşuri de cult, teatre cinematografe, blocuri de locuinţe pier în valuri de moloz. Spectatorii, neputincioşi, asistă fără nici un cuvînt la demolare.
Din nord sosesc maşini care transportă personalul specializat în distrugeri. Camioanele şerpuiesc pe străzile pustii stîrnind nori de praf gros. Elicopterele survolează teritoriul. De la fiecare uşă, mitraliorii fotografiază întinderile.
Acolo unde ura conduce, totul se nivelează la cotele primare. Şobolanii aleargă printre ruine în căutarea unei ascunzători de cîteva ceasuri. Nu peste mult timp, noaptea se vor instala în cătun. Camioanele ajung în mijlocul lucrătorilor. Disciplinaţi, soldaţii sar din maşini şi se încolonează pe plutoane, cu comandanţii alături. Coloanele se întorc simultan la dreapta şi pornesc să mărşăluiască înconjurînd perimetrul. După ce o graniţă de trupuri delimitează zona calamitată de restul întinderii, din rîndul soldaţilor sînt aleşi şase pentru primul schimb de gardă. Li se distribuie muniţie. Ocupă poziţiile de veghe. Ceilalţi se răresc. O bună parte trece la ridicarea corturilor de campanie. Se descarcă păturile, paturile de campanie, saltelele, pernele, se amplasează bucătăria.
Escadrile de aviuoane de vînătoare brăzdează albastrul rece al înalturilor. Dîre de gaz lichefiat mătură cerul desenînd şerpi uriaşi. O ameninţare pîndeşte din străfundurile pămîntului.
Tabăra este amplasată. Santinelele se află în locaşurile de tragere supraveghind fiecare colţ de cîmpie. Nici un muşchi nu tresare pe feţele fără expresie, nici o amintire nu întinează pînda, deşi oraşul este o ruină iar cei care asigură distrugerea lui au copilărit printre blocurile sale. S-au jucat pe maidanele lui…
Cînd noaptea s-a lăsat ca o pltoşă peste munţii de moloz, un cîntec lugubru prinde să se facă auzit din adîncuri. Este timpul regenerării.
Un turn de dimensiuni reduse începe să crească exact în centrul taberei. Santinela din apropiere anunţă corpul de gardă. Turnul creşte. Este cilindric, cu vîrful crenelat şi baza lăţindu-se pe măsură ce despică întunericul. Circumferinţa cordonului de militari începe să se mărească. Oamenii se îndepărtează de construcţia ivită din măruntaiele pămîntului. Escadrila de vînătoare se întoarce şi cîteva rachete brăzdează noaptea către clădire. Turnul se prăbuşeşte împreună cu oamenii şi sursele de căldură din interior. Ridicîndu-se din picaj, avioanele se pierd în depărtare. La corpul de gardă se primeşte un nou apel din partea unei santinele. De data asta, o biserică apare în exteriorul cordonului. Ordinele sînt clare: “să nu rămînă nimic în picioare!”. Cînd proiectilele au muşcat din tabla fină a acoperişului, un geamăt surd s-a auzit pe întinderea presărată cu focuri de veghe. Un geamăt de animal rănit, de uriaş spintecat, iar tînguitul sunetelor din străfunduri a încetat.
E din nou linişte în cer şi pe pămînt. Dar frica s-a cuibărit în sufletele oamenilor. O simfonie a durerii se revarsă în torente peste întregul
teatru. Aplecaţi asupra portativelor, tremurînd, soliştii cavernelor se contopesc cu instrumentele într-un vîrtej care creşte în intensitate cu fiecare notă. De la primul acord au trecut doar cîteva clipe. Fulgere brăzdează cerul, tunete spintecă burţile norilor. Militarii îşi aruncă armele şi caută un adăpost în ruinele fumegînde. Sapă cu disperare, ca nişte animale încolţite. Camioanele sînt aruncate în văzduh şi apa din cisterne să vaesă, inundînd terenul vălurit. Cîrtiţe în costume de camuflaj, oamenii intră în cisterne împinşi de miile de decibeli. Potopul sunetelor se revarsă devastator. Nu trec decît cîteva minute pînă cînd moartea stăpîneşte întinderea. Simfonia ia sfîrşit. Dar muzica nu s-a pierdut. Pertiturile se schimbă. Într-un adagio tulburător, din pămîntul negru prind să se ridice edificiile din piatră.
O catedrală îşi împlîntă coloanele dorice în iarba grasă. Ruinele sînt absorbite de foamea adîncurilor. Ca nişte artere, şoselele se conturează şerpuitoare, delimitînd cartiere, blocuri, turnuri, şcoli şi magazine. Copacii erup din solul mănos şi mugurii se desfac în jerbe de miresme. Un soare blînd se leagănă deasupra oraşului vestind o dimineaţă superbă.
Din nord sosesc maşini care transportă personalul specializat în distrugeri. Camioanele şerpuiesc pe străzile pustii stîrnind nori de praf gros. Elicopterele survolează teritoriul. De la fiecare uşă, mitraliorii fotografiază întinderile.
Acolo unde ura conduce, totul se nivelează la cotele primare. Şobolanii aleargă printre ruine în căutarea unei ascunzători de cîteva ceasuri. Nu peste mult timp, noaptea se vor instala în cătun. Camioanele ajung în mijlocul lucrătorilor. Disciplinaţi, soldaţii sar din maşini şi se încolonează pe plutoane, cu comandanţii alături. Coloanele se întorc simultan la dreapta şi pornesc să mărşăluiască înconjurînd perimetrul. După ce o graniţă de trupuri delimitează zona calamitată de restul întinderii, din rîndul soldaţilor sînt aleşi şase pentru primul schimb de gardă. Li se distribuie muniţie. Ocupă poziţiile de veghe. Ceilalţi se răresc. O bună parte trece la ridicarea corturilor de campanie. Se descarcă păturile, paturile de campanie, saltelele, pernele, se amplasează bucătăria.
Escadrile de aviuoane de vînătoare brăzdează albastrul rece al înalturilor. Dîre de gaz lichefiat mătură cerul desenînd şerpi uriaşi. O ameninţare pîndeşte din străfundurile pămîntului.
Tabăra este amplasată. Santinelele se află în locaşurile de tragere supraveghind fiecare colţ de cîmpie. Nici un muşchi nu tresare pe feţele fără expresie, nici o amintire nu întinează pînda, deşi oraşul este o ruină iar cei care asigură distrugerea lui au copilărit printre blocurile sale. S-au jucat pe maidanele lui…
Cînd noaptea s-a lăsat ca o pltoşă peste munţii de moloz, un cîntec lugubru prinde să se facă auzit din adîncuri. Este timpul regenerării.
Un turn de dimensiuni reduse începe să crească exact în centrul taberei. Santinela din apropiere anunţă corpul de gardă. Turnul creşte. Este cilindric, cu vîrful crenelat şi baza lăţindu-se pe măsură ce despică întunericul. Circumferinţa cordonului de militari începe să se mărească. Oamenii se îndepărtează de construcţia ivită din măruntaiele pămîntului. Escadrila de vînătoare se întoarce şi cîteva rachete brăzdează noaptea către clădire. Turnul se prăbuşeşte împreună cu oamenii şi sursele de căldură din interior. Ridicîndu-se din picaj, avioanele se pierd în depărtare. La corpul de gardă se primeşte un nou apel din partea unei santinele. De data asta, o biserică apare în exteriorul cordonului. Ordinele sînt clare: “să nu rămînă nimic în picioare!”. Cînd proiectilele au muşcat din tabla fină a acoperişului, un geamăt surd s-a auzit pe întinderea presărată cu focuri de veghe. Un geamăt de animal rănit, de uriaş spintecat, iar tînguitul sunetelor din străfunduri a încetat.
E din nou linişte în cer şi pe pămînt. Dar frica s-a cuibărit în sufletele oamenilor. O simfonie a durerii se revarsă în torente peste întregul
teatru. Aplecaţi asupra portativelor, tremurînd, soliştii cavernelor se contopesc cu instrumentele într-un vîrtej care creşte în intensitate cu fiecare notă. De la primul acord au trecut doar cîteva clipe. Fulgere brăzdează cerul, tunete spintecă burţile norilor. Militarii îşi aruncă armele şi caută un adăpost în ruinele fumegînde. Sapă cu disperare, ca nişte animale încolţite. Camioanele sînt aruncate în văzduh şi apa din cisterne să vaesă, inundînd terenul vălurit. Cîrtiţe în costume de camuflaj, oamenii intră în cisterne împinşi de miile de decibeli. Potopul sunetelor se revarsă devastator. Nu trec decît cîteva minute pînă cînd moartea stăpîneşte întinderea. Simfonia ia sfîrşit. Dar muzica nu s-a pierdut. Pertiturile se schimbă. Într-un adagio tulburător, din pămîntul negru prind să se ridice edificiile din piatră.
O catedrală îşi împlîntă coloanele dorice în iarba grasă. Ruinele sînt absorbite de foamea adîncurilor. Ca nişte artere, şoselele se conturează şerpuitoare, delimitînd cartiere, blocuri, turnuri, şcoli şi magazine. Copacii erup din solul mănos şi mugurii se desfac în jerbe de miresme. Un soare blînd se leagănă deasupra oraşului vestind o dimineaţă superbă.