Nu înţeleg nimic din televiziune, nu înţeleg nimic din politică, nu înţeleg nimic din atitudinea funcţionarului public, nu înţeleg de ce trebuie să fiu furat de toată lumea dacă nu sunt atent, nu înţeleg de ce am devenit paranoic.
Nu înţeleg de ce sunt bombardat cu ştiri şocante. Nu înţeleg de ce văd pe stradă aceleaşi figuri speriate, de parcă cineva ascuns i-ar pândi şi numai o fracţiune de secundă îi desparte de inevitabilul sfârşit. Şi se văicăresc şi gesticulează şi blochează şoselele, pentru că înţeleg esenţa - nu le mai dă nimeni nimic pe gratis.
Trăiesc printre oameni care au uitat să mai zâmbească. Şi dacă ar zâmbi, dacă am presupune prin absurd că toată ceaţa asta s-ar risipi, tare mi-e teamă că toate figurile ar zugrăvi nişte grimase...
E o toamnă plumburie peste zona asta de Europă. Mă uit în jur şi văd că totuşi, la noi mai sunt cât de cât nişte lucruri stabile. Dar oamenii sunt preocupaţi, măcinaţi de griji şi de nevoi, bombardaţi, înnebuniţi de un haos mediatic şi juridic... De parcă ar exista un adevăr ascuns, care nu trebuie observat, şi pentru asta e nevoie de un întreg arsenal de diversiune.
Încerc să mă detaşez de toată priveliştea şi să privesc lucrurile de sus. Dar nu pot distinge mare lucru. Şi ceva-ceva se înfiripă în capul meu: ori am nevoie de ochelari, ori ceaţa asta e produsă de o maşinărie diabolică...
Nu înţeleg de ce sunt bombardat cu ştiri şocante. Nu înţeleg de ce văd pe stradă aceleaşi figuri speriate, de parcă cineva ascuns i-ar pândi şi numai o fracţiune de secundă îi desparte de inevitabilul sfârşit. Şi se văicăresc şi gesticulează şi blochează şoselele, pentru că înţeleg esenţa - nu le mai dă nimeni nimic pe gratis.
Trăiesc printre oameni care au uitat să mai zâmbească. Şi dacă ar zâmbi, dacă am presupune prin absurd că toată ceaţa asta s-ar risipi, tare mi-e teamă că toate figurile ar zugrăvi nişte grimase...
E o toamnă plumburie peste zona asta de Europă. Mă uit în jur şi văd că totuşi, la noi mai sunt cât de cât nişte lucruri stabile. Dar oamenii sunt preocupaţi, măcinaţi de griji şi de nevoi, bombardaţi, înnebuniţi de un haos mediatic şi juridic... De parcă ar exista un adevăr ascuns, care nu trebuie observat, şi pentru asta e nevoie de un întreg arsenal de diversiune.
Încerc să mă detaşez de toată priveliştea şi să privesc lucrurile de sus. Dar nu pot distinge mare lucru. Şi ceva-ceva se înfiripă în capul meu: ori am nevoie de ochelari, ori ceaţa asta e produsă de o maşinărie diabolică...